|
Written by Daniela Pascan
|
|
Decembrie 2009 – în timp ce România e agitată de tumultumul politic al alegerilor, de dezbateri furtunoase şi de acuze politice una mai ridicolă ca alta, românii din diasporă au privilegiu de a privi lucrurile dintr-o altă perspectivă. Uneori, faptul că am pus între mine şi ţară o baltă numită Atlantic mă ajută să nu mă pierd în amănuntele zilnice fără valoare, mediatizate atât de pasional de televiziunile româneşti pentru a-şi face ratingul. Urmăresc ce se întamplă în România … şi de cele mai multe ori mă apucă disperarea şi în acelaşi timp bucuria că sunt departe de poluarea vieţii politice din ţară. Si mă întreb de fiecare dată, unde sunt românii, ce sa întamplat cu ei, cu urmaşii lui Mihai Viteazul, Horea, Avram Iancu? Oare au emigrat cu toţii? Am uitat de Tepeş şi l-am introdus în manualele de istorie pe Dracula. Dar Tepeş trăieste măcar in vorba poetului:
"Unde eşti tu Tepes, Doamne? Ca punând mâna pe ei,
Să-i imparţi în două cete, de nebuni şi de mişei,
Si în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcarie şi la casa de nebuni!"
( M. Eminescu)
Dar speranţa moare ultima şi mă bucur că deşi departe de casă, peste Atlantic, adevaratul spirit românesc nu moare nici el.
In săptămâna Noiembrie 23-28, 2009 în Calgary (Canada), Asociaţia Culturală Româno – Canadiană din Calgary a organizat o serie de evenimente pentru a sărbatori ziua naţională a României şi mai ales 20 de ani de la Revolutia din ’89. In ’89 eram doar un copil şi nu mi-aş fi imaginat niciodată că după 20 de ani de la acele evenimente tulburi (şi încă neclare) voi aniversa căderea comunismului cu alţi români şi europeni la mai bine de 8500 km distanţă de casă.
Joi, 26 Noiembrie 2009 Biblioteca Centrală din Calgary a gazduit întâlnirea românilor cu d-l Valentin Naumescu, Consulul General al României la Toronto. Calgary, deşi la peste 2700 km de Toronto, aparţine de acel consulat.
Adevarata sărbătoare şi aniversare a fost însă sâmbăta seara, Noiembrie 28 când Filarmonica din Calgary a găzduit o seară unică dedicată românilor. Capacitatea sălii este de peste 2000 de locuri şi nu a fost nici o surpriză când am aflat: concertul a fost complet vândut cu zile înainte! Si nu au fost doar români! Canada este o emblemă a multicuturalismului şi drept urmare, alţi canadieni de diferite origini nu s-au sfiit să ia parte la un eveniment cultural unic şi să celebreze alături de noi românii.
Concertul propriu zis a fost percedat de o serie de alte mici evenimente în foierul filarmonicii: artă şi tradiţie românească, pâine şi sare, jocuri populare şi voie bună, cum ne şade bine nouă la marile sărbători. Insă cu toţii eram nerăbdători să auzim primele acorduri ale marilor noştri compozitori.
Dar muzica, oricât de bine interpretată ar fi ea, nu ar avea suflet dacă artistul nu ar pune trup şi suflet.
Invitata de onoare a serii a fost celebra pianistă româncă: Carmen Daniela, o adevarată comoară naţională, care a interpretat magic piesele pentru pian a lui Constantinescu.
Orchestra a fost condusă de unul dintre cei mai renumţi dirijori şi vilonişti din Canada – Edmond Agopian – de origine româna. Domnul Agopian nu numai că a codus orchestra dar a şi prezentat piesele interpretate pentru spectatorii non-români: şi ne-a povestit despre sufletul românului, despre bucuriiile şi tristeţile lui, despre natura bogată şi codrul frate, despre fluierul ciobanaşului şi clopotele bisericilor, despre corul de călugări şi sunetele naturii, toate surpinse în Poemul Român (Enescu). Si pentru prima dată am avut ocazia să ascult Poemul Român în întregime, necenzurat – încluzând şi partea finală, interzisă de comunişti deoarce era bazată pe fostul imn “Traiască Regele”. Nu am simpatizat monarhia niciodată, dar istoria şi arta nu au voie să fie cenzurate, sub nici un motiv! A trebuit să ajung în Calgary să ascul Poemul Român în intregime!
Apoi domnul Agopian a renunţat la bagheta de dirijor pentru a ridica arcuşul viorii ca şi vioara întâi în Balada pentru Vioară şi Orchestră a lui Ciprian Porumbescu. La primele acordului, aerul în sală a devenit deodată foarte “subţire” şi nu greşesc când spun ca mai toţi românii prezenţi şi-au ţinut respiraţia, de emoţie şi lacrimi pentru cateva secunde. Ca să înţelegi pe deplin balada, trebuie să fii departe de ţară!
Carmen Daniela şi Edmond Agopian - ce trist este când aceste nume de români celebrii, care fac cu adevărat cinste ţării şi care n-au încetat niciodată să promoveze peste hotare, o imagine sănătoasă a României, nu au nici o rezonanţă cu majoritate românilor! Mda, din promovarea lor nu se face rating la televiziunile românesti! Insă cei ca şi ei sunt cei mai buni ambasadori ai ţării!
Si ce aş mai putea spune despre momentul când ochestra a început primele acorduri din Rapsodia Româna No1 de George Enescu, mai ales cand piesa a fost însoţită de imagini românesti atât de dragi?! Personal, a trebuit să fac un efort conştient de a respira din cauza emoţiei; nu am mai auzit Rapsodia Română intrepretată de orchestră de mai bine de 15 ani!
A fost o seară magică, o adevărată sărbatoare de suflet, fără nuanţe politice, fără acuze şi interese; o sărbătoare a spiritului românesc surprins atât de bine de marii noştrii compozitori.
Si toate acestea nu ar fi fost posible fără pasiunea şi dăruirea unor români din comunitatea românescă din Calgary care au organizat acest eveniment minunat. Dar voluntariatul şi dăruirea necondiţionată pentru o cauză nobilă sunt cuvinte străine în volcabularul politicienilor români de azi!
De ziua natională a României şi de aniversarea a 20 de ani de la căderea comunismului nu mi-aş fi dorit să fiu niciunde altundeva, decât în mijlocul comunitătii româneşti din Calgary!
La Multi Ani România!
|
|
Written by Daniela Pascan
|
|
A venit, a venit toamna / Acoperă-mi inima cu ceva / Cu umbra unui copac / Sau mai bine cu umbra ta….
Salutare ţie prieten drag care citeşti aceste rânduri şi îţi urez o toamnă frumoasă, plină de roade şi de bucurii. La noi copacii sunt galbeni deja…
Nici nu îmi vine să cred că a trecut deja vara….nu ştiu când a trecut….probabil când umblam pierduţi prin creierii munţilor, pe gheţari. Vorba unui prieten drag: “mă voi sunteţi nebuni, vara cand e cald şi bine, în loc să staţi la pantaloni scurti şi tricou voi tot la gheţari şi la iarnă trageţi!”. Vara asta am reuşit să facem 4 ieşiri pe gheţari şi câteodată chiar să şi ajungem pe vârf: Hector, Athabasca, Unwin & Charlton, Joffre.
Dar să vedem ce ne aduce toamna asta…in primul rând mi s-au copt roşile pe balcon, contrar tuturor prognozelor pesimistice ale “binevoitorilor”. Nu sunt multe dar sunt ale mele …şi sunt organice! Iar la anu’ cu siguranţă ca vor fi mai multe. Sîc, uite dovada….
Florin e din nou la şcoală, profesor şi student în acelaşi timp…dar şcoli diferite! Eu am terminat sezonul de nunţi pentru 2009 si tot ce pot spune este: “dragi tovarăşi si prieteni, nu ne-a fost uşor dar greu' de-abia amu’ începe…” adică pregatirea pentru sezonul 2010.
Acum câteva zile am avut parte de o surpriză foarte faină, Seba, bunul nostru prieten din USA ( sau Oradea) şi Sylvia, au aparut la uşă. Mare bucurie mare pe noi, să ne revedem! Pacat că au stat aşa de puţin! In mai puţin de 24 de ore împreună, băietii au fost chiar şi la căţărat şi au stat pe stâncă până noaptea târziu! Dar sperăm că lucrurile se vor mişca in direcţia cea bună şi ei se vor muta mai aproape de munte, in Montana, iar atunci ne vom vedea mai des. Ce mod minunat de a sărbatorii de 3 ani de la aterizarea noastră in Canada, când am ajuns cu 4 cutii albastre, de plastic ( Septembrie 11, 2006).
Parcă nici nu îmi vine să cred ca au trecut deja 3 ani…. Mda, m-am făcut cam “necredincioasă”, nu cred că a trecut vara şi că vine toamna, nu cred că au trecut 3 ani….nu, nu cred că timpul trece şi pentru mine. Dar e şi greu să mă gândesc că îmbatrânesc şi eu, cu fiecare zi care trece, când mai am atâtea planuri şi proiecte de viitor! Poate ca vârsta unui individ nu e dată de trecut ci de viitor. Poţi să ai 20 de ani, dar dacă nu ai planuri de viitor care să te inspire şi să te energizeze, să te facă să te trezeşti dimineaţa cu poftă de viată, eşti deja batrân. Sau poţi să fii ca şi Farkas Baci de la Cluj, care in 1998 abia aştepta să devină pensionar, ca să aibă timp de ieşit la munte şi de făcut poze şi care ne povestea cu un entuziasm debordant de noile lui scule fotografice. Câtă energie şi pasiune! Farkas Baci nu o să fie bătrân niciodată! Cred că un individ se defineşte mai mult prin planurile lui de viitor decât prin trecut. Fiecare am făcut multe lucruri bune şi rele în trecutul nostru şi am rămas în “istoria” celor din jur prin aceste fapte trecute. E un mod necinstit de a judeca oamenii. Visele, speranţele tale, planurile tale de viitor şi mai ales ceea ce ai învăţat din trecut şi ce ai de gând sa foloseşti în viitor, îmi pot spune mai multe despre tine decât înşiruirea seacă şi făra rost a faptelor tale trecute.
Dar să mă reîntorc la povestea toamnei mele. Vreau să fac zacuscă, piaţa e plină de toate bunătăţurile şi sunt chiar ieftine. Vreau să fac afinată / zmeurată şi să ma bucur de un păhărel la gura sobei când va da prima zăpadă. Vreau să termin de aranjat balconul, să-l pregătesc pentru iarnă şi să-mi pun florile la iernat. Vreau să mai ieşim de cateva ori la munte, înainte să înceapă sezonul de schi… nu că nu am avea planuri şi pentru iarnă!
De la începutul verii am încercat să renunţ pe cât se poate la carne şi să redevin vegetariană . Pentru cei care nu ştiu 2003-2006, când am stat în USA, am fost vegetariană din cauza calităţii proaste a cărnii de acolo, cu miros de antibiotice şi care “puşca” de tratamente hormonale suferite de animal. Acum vreau să redevin vegetariană din cu totul alte motive….să zicem de conştiinţă. Am renunţat pe rând la porc, vită, pui şi acum sunt la faza de renunţat la peşte şi sincer, mă simt mult mai bine fizic şi moral.
Dar cel mai mare proiect a-l toamnei este: “less is more” adică, mai puţin înseamnă mai mult! O viaţă simplă înseamnă o viaţă fericită. Mai bine calitate decât cantitate! Dacă am invăţat ceva vara asta, printre nunţi făastuoase de zeci de mii de dolari, zile petrecute in natură cu rucsacul în spate şi buget restrâns de criză economică, e că ca am nevoie de foarte puţine lucruri şi persoane in viaţa mea ca să fiu fericită. De exemplu, o casă mică şi cu doar strictul necesar (stil "spartan") înseamnă mai puţin timp petrecut la curăţenie şi mai mult timp pentru citit. Plus nu mă stresez să-mi instalez alarmă la casă…dacă intră hoţul, nici nu are ce fura, decât cărţi, flori şi echipamente de munte, dar ma îndoiesc că poate vinde aşa ceva pe piaţa neagră! Incep să apreciez din ce in ce mai mult faptul că stăm aproape de centru şi că nu pierdem timpul în trafic nici unul dintre noi. Multe lucruri pot fi refăcute şi reciclate in viaţa unui om, dar nu şi timpul. Ultimul loc în care îmi doresc să-mi petrec timpul e în trafic. Să fie fericiţi cei care au timp suficient să dedice 2 ore pe zi ( 10 ore pe săptămână!) drumului între casă şi serviciu; eu prefer sa petrec cele 2 ore având grijă de acest website sau plimbându-mă pe Bow River sau citind o carte. Fericirea e simplă, niciodată complicată! Cele mai umile şi neglijate lucruri ne pot face fericiţi: un mugur de floare, o noapte sub cerul liber, o mâncare gusoasă, o vorbă bună spusă de cei dragi, cerul senin cu soare într-o zi la munte, un zâmbet sincer, victoria echipei favorite, rezultatul unor analize de sânge, o veste bună de la un prieten drag, o carte interesantă …lucruri simple dar de efect!
La fel şi cu oamenii din viaţa mea: indivizii de la care am avut cel mai mult de învăţat au fost cei mai simpli şi mai sinceri. Prefer doar o mâna de prieteni dar de care să mă bucur cu adevărat când îi văd sau când vorbim la telefon.
Si uite aşa am început ”curăţenia de toamnă”, am început să arunc din lucruri inutile de prin casă, să renunţ la indivizi care nu ma îmbogăţesc sufleteşte şi intelectual cu nimic, să revizuiesc modul în care îmi petrec atât de preţiosul meu timp, sa adopt filozofia de viaţă lui Diogene.
Alte veşti de făcut publice nu am, dar pentru curioşi, răspund oricând la e-mailuri, mesaje, telefoane.
|
|
Written by Daniela Pascan
|
|
A venit vara, in sfarsit! Si partea cea mai trista e ca a trecut si solstitiu de vara, ceea ce inseamna ca ziua-lumina e in scadere. Ne-am intors deja cu fata catre iarna! .... Stop! Nu chiar asa de repede... mai e un pic pana acolo, mai avem cateva zile bune de iesit la munte!
Florin a terminat cu o scoala - ca si profesor, dar inca mai continua cu scoala ca si elev. Eu cu munca de vara, adica nuntile. Mai am inca 7 nunti vara asta (inca 7 mirese stresate, inca 14 soacre agitate, inca 7 miri nepasatori si 14 socrii cu buzunare largi  ) Dar lucrez incet si cu rabdare si fara prea mult stres, caci daca ma stresez prea tare nu mai am chef de baut bere!  ... si asta ar fi foarte rau mai ales ca acum sarbatorim Stampede.
Stampede Calgary e mai mult decat o sarbatoare campeneasca a fermierilor, vacarilor (cowboys) si a indienilor nativi. Fara a intra in prea multe detatalii, Stampede Calgary e pentru fermieri si cowboys si noi toti ceilalti de pe langa ei, ceea ce e pentru Samba Carnavalul de la Rio (Brazilia): 10 zile de festivitati, concerte, concursuri, rodeo, celebrari, petreceri si spectacole in tot orasul. In fiecare an, peste 1.5 milioane de vizitatori vin din toata lumea pentru Stampede si in mod normal Calgary are doar putin peste 1 milion de rezidenti. 10 zile cand tot orasul sarbatoreste traditia si cultura "Vestului Salbatic" (mai putin imigrantii ignoranti si fara respect pentru tara in care de buna voie au venit). Partea cea mai frumoasa e ca nu prea mai vezi lume imbracata in costum, toti sunt in blue jeans si cizme de cowboys, o atmosfera foarte relaxata si festiva. Multe business-uri au program redus, pentru ca angajatii sa poata lua parte la "The Greatest Outdoor Show on Earth" ("Cel Mai Tare Specatol din Lume in Aer Liber" - ce traducere de lemn am facut!). Fac exceptie de la programul redus barurile, terasele, birturile si bodegile de toate felurile! Yahoo!
Dar sa nu uitam de ce am ales Canada si mai ales Calgary, pentru munte: in 2 saptamani plecam in concediu pentru vreo 5-10 zile, nu se stie exact cate, depinde de vreme: vreme buna = 5 zile, vreme rea = maxim 10 zile. Vrem sa mergem in Nord in Parcul National Jasper, pe lacul Maligne, sa ne dam vreo 3-4 zile cu caiacul si sa urcam si vreo 2 ghetari. Bineinteles, depinde de vreme.
Lacul Maligne are aproximativ 22 km lungime si temperatura lui ajunge in cele mai calde veri la 4 C. Brrr! In dreapta imagini, in primul plan (incomplet) se vad doua varfuri legate de o sa: Charlton and Unwin, tinta noastra! Intresant, nu-i asa? Mai multe poze si povesti dupa ce ne intoarcem caci deocamdata sunt numai planuri!
Salutari tuturor si sa aveti o vara frumoasa, calda (nu fierbinte!), plina cu bere si povesti interesante!
|
|
Written by Daniela Pascan
|
|
Dupa 3 saptamani de iesit la munte ( cura intensiva: Mount Old Baldy, Mount Howard si Mount Hector), in week-end-ul asta am stat acasa caci ieri...a nins. Nu radeti! Chiar a nins..."cate-un fulg / Acum a stat / Cerul s-a mai luminat"... . Ce frumoasa poezie! Dar n-am pierdut vremea; pierd eu multe, dar timpul niciodata caci e sigurul lucru pe care nu-l pot recicla. A fost un week-end dedicat prietenilor de pretutindeni: Canada, Romania, Ungaria, USA, Norvegia, Spania. Daca nu ne-am putut intalni direct, am vorbit la telefon sau pe mess. Vineri am vizitat prietenii, sambata ne-au vizitat prietenii, duminica am vorbit cu prietenii. I-am sunat pe toti pe cei care i-am gasit disponibili. Daca nu am vorbit si cu tine ( la telefon sau pe messinger) probabil ca nu ai fost on-line sau nu ai raspuns! Mi-a parut foarte bine sa mai schimb o vorba cu unii si cu altii, mai ales cu cei cu care nu am vorbit de ....13 ani! Hm! Ce supriza sa aflu ca Anca are o fetita de 11 ani! Utima data cand ne-am intalnit, ea nici nu stia de existenta acualului ei sot! Oare asta inseamna ca imbatranim? Cu siguranta ca NU, doar acumulam experienta! Bucuria cea mai mare e cand imi dau seama ca indivizi cu care nu am vorbit de ani de zile ( cu unii doar), se bucura sincer ca ne auzim; iar dupa ce schimbam obisnuitele politeturi si informatii despre ce a mai facut fiecare de cand nu ne-am vazut, reusim sa relationam la fel de cald si de prieteneste de parca nu ne-am vazut de-o o saptamana! Avem ce povesti si parca nu ne mai ajunge timpul sa ne amintim de "vremurile bune", sa radem de noi insine si sa ne bucuram ca ne auzim. Prietenii sunt un dar minunat, si oricand de departe ar fi si oricat de rar ne-am auzi sau intani, prietenii raman tot acolo: in suflet si foarte dragi! Saptamana asta am avut parte de alte vesti triste, din "fericire" fara sa afecteze direct persoane dragi. Ok, norul asta cu vesti proaste chiar ca trebuie sa se mute la alt acoperis! Doua decesuri, in doua familii alor doua colege. Proximitatea si probabilitatea zilnica a sfarsitului nu ma inspaimanta dar ma intristeaza. La urmea urmei de ce mi-ar fi frica? O vesnicie nu am existat; acum am sansa de a trai dar stiu ca ma indrept spre aceeasi vesnicie atomica! Sunt atatea lucruri pe lumea asta pe care vreau sa le fac, atatea planuri, atatea vise.....nu am timp sa mor azi, sunt prea ocupata! Si chiar mai am exemple in familia mea, de indivizi carora doctorul nu le-am dat mult de trait dar, pentru ca au fost prea ocupati si n-am avut timp sa moara, au mai trait ani de zile! Au refuzat sa-si faca timp de murit! Daca esti pintre cei cu care am vorbit azi la telefon, ma bucur sincer ca te-am auzit.....daca nu, sper sa ne auzim in curand! Si nu te sfii sa-mi dai un buzz pe messinger sau un telefon din cand in cand ( chiar daca esti pe alt fus orar). Azi nu am timp de murit, dar de preieteni am timp oricand!
|
|
Written by Daniela Pascan
|
|
O saptamana foarte "interesanta", cu vesti care nu ne-au bucurat deloc....norul asta cu ghinion ar trebui sa se mute de pe casa noastra, sa mearga mai spre padure, ca deja ne-am cam facut norma pe anul asta. Dar n-ar trebui sa ma plang, se poate si mai rau.... In sfarsit am iesit la munte, doua saptamani la rand! Mount Old Baldy si Mount Howard. Si pana cand putem iesi la munte, chiar nu e rau deloc. Intre iesiri am strecurat si o tura de bicicleta in oras. Am reusit sa pun deja pozele, dar povestile cu amanunte urmeaza intr-o zi sau doua....cand ma ia inspiratia si rabdarea. Pana la urma a venit si primavara... mi-am plantat deja rosiile, acum asteptam productia. Multi imi spun ca o sa scot numai gogonele, caci vara e prea scurta ca sa se coaca. Lasa ca sunt bune si gogonelele; dar eu cum sunt o optimista irecuperabila cred ca in in 2 luni mananc rosii din productie proprie, organice! Ne facem planuri pentru la vara: unde mergem si ce facem. Nu o sa avem prea multa vacanta caci eu o sa lucrez in forta ( ceea ce nu-i rau!) iar Florin o sa mai ia cel putin un curs la vara. Dar cateva zile tot evadam noi undeva, macar de o tura serioasa cu caiacul pe un lac nordic. Salutari tuturor pe acolo pe unde sunteti imprasitiati in lumea larga si sa auzim numai de bine..... Apropo, uite un filmulet simpatic care se potriveste de minune cu starea mea actuala : Celebrate What's Right With the World, are vreo 22 de minute, din pacate e numai in engleza!
|
|
Written by Daniela Pascan
|
|
Florin a terminat cu scoala si cu examenele pentru o vreme....pana la vara. Mda, pentru non-canadieni, la noi abia a venit primavara, abia au inverzit toate cele in ultimele zile. Vara aici pica intr-o joi dupa-amiaza de obicei si daca nu esti pe faza s-ar putea sa o pierzi.  M-am entuziasmat si eu de primavara canadiana si mi-am scos ghivecele cu flori pe terasa; acum am terasa! Dar le-am bagat inapoi rapid caci azi noapte au fost -6C  . Dar lasa ca tot vine ea si primavara / vara sau ce o fi...am vazut deja pui de gasca canadiana, galbeni, grasi si pufosi. Trebuie sa stie ele gastele ceva.... Cam atat pentru azi...si mai ziceti ceva si de bine, ca de vesti proaste m-am cam saturat!
|
|
Written by Daniela Pascan
|
|
Ok, gata cu gluma…e timpul sa vina si primavara! Au trecut si Pastele (noi le-am sarbatorit pe amandoua!) si azi maine e 1 Mai muncitoresc si inca noi nu putem pune lopata de zapada la pastrare. Ninge, ninge…de mai ca imi vine sa impodobesc bradul! Sarmale am facut deja! He-he, pe vremuri, de 1 Mai se iesea la padure, la gradare, mici si bere, ba chiar si strandul se deschidea, dar Canada nu stie de astea, sau mai bine zis Calgary. Mda, parca va si aud…cine te-a pus sa te muti in Canada? Ce?! Ai crezut ca e Hawaii?! Pai asa suntem noi oamenii, daca nu avem de ce sa ne plangem, ne plangem de vreme….sa fie oare si influienta britanica?! Poate…. Oricum, deocamdata nu ne laudam cu nimic. In afara de multe si mici chefuri de “botezare” a casei nu prea e nimic memorabil in viata de zi cu zi. Exceptie face ziua de joi (numita si joia neagra) cand, in urma unei furtuni de zapada, urmata de inghet (mda, Aprilie 23) Florin a avut un accident minor cu masina si eu unul major cu bicicleta. Nu, nu ne-am ciocnit unul de altul….daca la asta te gandesti! El s-a ales cu o mica zgarietura pe masina si eu cu o vizita la urgenta. Acum e oficial: sunt lovita in cap! Morala: daca tot mi-am luat casca, ar fi bine sa o si port! Salutari tuturor si…ne “auzim” la primavara!
|
|
Written by Daniela Pascan
|
|
Florin e tot preocupat cu scoala si cu universitatea. Insa luminita de la capatul tunelului devine tot mai puternica; in luna mai, dupa ce va trece si testul de engleza (!?!) va fi certificat ca si profesor...pentru a cate oara?! Hm, nici nu mai stiu! Din fericire el nu are timp sa se ingrijoreze de noile conditii economice mondiale. Scoala se dovedeste a fi o afacere chiar daca nu profitabila dar cel putin rentabila, care nu e supusa stesului economic.
Eu, am luat-o mai lejer in ulimul timp cu munca. Dar nu cred ca e numai din cauze economice. Mi-am schimbat si atitudinea fata de munca. 2008 a fost foarte stresant pentru mine cu noul job si simt ca 2009 va fi mai usor pentru ca acum chiar stiu ce fac, sunt mai eficienta! Pana oamenii de casatoresc si fac nunti de zeci de mii de $, nu e chiar asa de rau, iar vara asta o se fie foarte agomerata pentru mine! In Martie am fost la o conferinta in Toronto pentru 5 zile. Din pacate n-am avut prea mult timp de umblat prin oras, dar totusi am apucat de am mers la la ArtExpo si la Bata Shoes Museum. Nu-mi pare rau ca n-am urcat in CN Tower ci doar ca n-am avut timp sa mai ajung si la Museul de Arta, imi ziceau colegii ca e foarte fain. Cel mai tare ma bucur ca m-am intalnit cu doi prieteni dragi, Adi si Gabi si fetita lor Erin, pe care nu-i mai vazusem din Carolina de Sud - 2006. Dupa vizita in Toronto, ma bucur ca am ales Calgary si nu un oras mare si sufocant precum Toronto. Drept urma am reprezentat cu mandrie "my cow-town"....
In 23 Martie ne-am mutat in casa cea noua. De vreo 6 luni eram la "vantoare de case" si pana la urma am gasit ce a vrut si unde am vrut, foarte aproape de Down Town si si chiar pe raul Bow, in Inglewood. Si poate ar trebui sa dau niste explicatii aici pentru cei care nu au pus inca piciorul in Calgary. In Calgary sunt peste 600km de pista de bicicleta, majoritatea distantei se intinde de-a lungul raurilor Bow si Elbow care traverseasa orasul. Pista este foarte bine intretinuta si poate fi folosita chiar si iarna pentru ca este dezapezita in permanenta. Drept urmare, multi indivizi merg pe bicicleta la serviciu, sfidand traficul de masini! E o adevarata comunitate a celor care se deplaseaza cu bicicleta in fiecare zi, indiferent de vreme! De 10 zile am devenit si eu unul din acesti fericiti "commuters". Am stiut inca de la inceput ca vrem o casa langa rau, langa pista, pentru mine si pentru Florin alergatorul, si asa am si gasit. Nu as schimba cele 20-25 de minute pe bicicleta in fiecare dimineata si apoi dupa amiaza, cu nici o masina ( care evident ar veni si cu traficul asociat  ). In ultima saptamana rau Bow se schimba de la o zi la alta, de la o ora la alta chiar; gheata de 1 metru de sparge si gastele canadiene se intorc acasa....un adevarat spectacol al naturii, in fiecare zi! Asa ca, desi n-am mai iesit la munte de ceva vreme, nu inseamna ca am pierdut contactul cu natura caci specatolul primaverii se petrece chiar in "curtea" noastra! Da, stiu...o sa fac si poze!
Salutari tuturor si multumim celor care ne-au scris.
|
|
Written by Daniela Pascan
|
|
Fara stiri senzationale in ultima saptamana. Ninge dar parca nici zapada asta nu e prea serioasa. Partile sunt inca tot gheata (a se citi sticla), mai mult zapada artificiala decat pulver. Poate o tura de hiking in week-end.....poate! Am mai lucrat un pic la site zilele astea...nu de alta dar sunt din nou racita nasol. Azi n-am mai putut, si am decis sa merg la spital, o experienta cu adevarat interesanta. Desi eram la URGENT CARE si pe langa noi inca vreo 20 de indivizi care mai de care suferind, asistentele si toti ceilalti bagatori de seama de pe acolo - angajati, se miscau agale si fara nici o atitudine de "urgenta"....
Ce bine e sa primesti salariul de la stat, indiferent de productivitate si sa nu ai nici concurenta! Un job asigurat pe timp de criza economica. Si spitalul e nou, frumos din 2008, cladire mare, din pacate cred ca au un singur doctor acolo, dupa cum mergea treaba. Modul in care erau chemati pacientii la vizita nu avea nici o logica...nici primul venit - primul servit; nici cei mai gravi primii. Ba da, era o logica: la un moment dat unii n-au mai putut si s-au revoltat si au fost chemati imediat. Asa ca dupa 4 ore de asteptare, Florin s-a decis sa faca si el scandal si spre supriza noastra am fost informatii ca suntem urmatorii pe lista. 5 minute mai tarziu, dupa 4 ore de asteptare am intrat sa ma vaza domnu' doctor. Un tip simpatic care mi-a spus ca daca imi da medicamente imi trece in 1-2 saptamani, iar fara medicamente in 7-14 zile. Exact ce vroiam eu sa aud dupa 4 ore de asteptare. Cred ca doctorul respectiv absolvise Facultatea de Comedie si nu de Medicina! Minunat.....cel putin nu platim pentru serviciul asta, e GRATUIT!
Si "cireasa" exasperarii a fost cand un puscarias tot in lanturi (ca si hotii de cai, caci tot suntem in vestul salbatic) a fost adus de 3 politati si a intrat direct inautru, in timp ce un alt tip din constructii venise taiat nasol la mana si astepta de vreo 2 ore bune. Adica ala care munceste si plateste taxe (respectiv salariile lor) sa stea si astepte ca fraieru' ca nea' borfasu' are prioritate. Pai ne mai raman doua variante: ori sunam la 911 si chemam salvarea sa ne ia de acasa, ori intram la puscarie si politia iti deschide usa la doctor.
Azi sunt suparata pe Canada si pe sistemul medical. Ce bine ca n-am ales Canada pentru sistemul social, ci pentru munte. Muntele nu m-a dezamagit deloc! Lasa ca restu' trec ele toate....noi sa fim sanatosi si sa ninga fain, ca sa mergem la schi!
Numa' bine si sa fiti sanatosi!
|
|
Written by Daniela Pascan
|
|
Am revenit din Romania cu bateriile incarcate (si cu stomacul). Pe langa bagaje am adus si cateva kilograme in plus, ca asa e de Craciun acasa. Dar ne-am scapat repede de ele, odata ce am inceput rutina canadiana. Florin a mai iesit la catarat la gheata, eu am stat acasa si am "dansat" vreo doua saptamani cu un virus corcit romano-canadian. A trecut cu tuica romaneasca! Pe carari nu am fost inca anul acesta, primele 2 saptmani din Ianuarie a fost alerta maxima la avalanse....
Duminica, Februarie 1, am iesit prima zi la schi in sezonul asta, la Nakiska. Credeam ca o sa mearga mai greu, dar a mers de parca numai saptamana trecuta mi-am dat schiurile jos. E drept ca si schiurile cele noi au ajutat. Le-am luat de pe E-Bay, destul de ieftin. Zapada a fost destul de proasta, numai artificial, mai mult gheata. Sa speram ca mai ninge in zilele urmatoare. Oricum a fost cea mai scumpa tura de schi posibila, pe lanca biletul de schi ne-am mai cumparat si altceva, chiar in timp ce eram blocati pe telescaun la 15 metrii deasupra solului. 
Urmatoarea iesire? Nu stim, depinde de vreme si de chef. In plus, pe langa scoala si servicii am mai adaugat inca un stres in farfuria noastra... 
De site nu prea am avut timp sa ma ocup in ultimul timp...si se vede. |
|
