|
O noua duminica la munte, hiking. Mist Mountain era de ceva vreme pe lista noastra si desi fara un motiv anume, am amanat aceasta ascensiune pana la sfarsitul lui octombrie, un lucru nu tocmai intelept. Accesul se face din Kananaskis Highway 40, trecand de Highwood Pass si de Lost Lemon Mine view point. Am parcat pe marginea drumului deoarce nu exista o parcare amenajata chiar langa inceputul de traseu. Vremea se anunta interesanta: nu-i senin dar se vad toate varfurile, si din cand in cand cate un fulg prin aer.
Intrarea in traseu (in padure) este marcata cu panglici colorate si urmeaza un parau; desi poteca nu e foarte clara si cred ca am fi avut dificultati sa o urmam daca zapada ar fi fost mai mare. La un moment dat, inainte de a iesi din padure, ne intalim cu doi indivizi, simpatici si vorbareti care ne avertizeaza ca putin mai in sus e un grizzly mare.
Intr-adevar, iesim din padure si vedem pe piciorul care urca in sa - adica in traseul nostru - ursanul....greu de apreciat cat de mare caci e departe, totusi evident ca nu e mic.
Din "respect" pentru urs, ne decidem sa ocolim zona si sa urmam canionul unui alt parau care pare sa urce in aceasi sa spre care ne intreptam si noi.
Totul e bine si frumos, traseul pe canion e interesant, fara dificultati, facem poze si glume pe seama ursanului. 
Asta pana ajungem la o saritoare (un perete) care nu pare nici de netrecut dar nici usor. Gelu o ia de-a dreptul in sus si dupa ce ajunge in varf ne sfatuieste sa gasim o alternativa deoarece catararea pe acel perete e destul de expusa (friabil). De unde ne aflam noi ceilalti ( Florin, Nikita, Emilia si Adi) varianta din dreapta pare mai usoara si mai rapida....pare! Ne bagam pe perete si ne chinuim la catarare / inotare pe grohotis. Pana la urma Gelu ne sfatuieste sa ne intoarcem caci traseul pe care am luat-o ne scoate defapt pe o alta vale, mult mai departe de ei si de saua unde vrem noi sa ajungem.
Numai ca urcatul a fost cum a fost, dar coborarea.....ca intotdeauna e mult mai grea. Florin se decide sa puna coarda si sa ne coboare pe toti ceilalti in rapel. Trec minute bune pana gaseste el punctul de ancorare si se echipeaza. Intre timp noi trei (Niki, Emilia si Adi) stam nemiscati in perete, nici nu suflam... Pana la urma coboram (nu fara cateva zgarieturi) si ne decidem sa o luam prin stanga, o varianta mult mai lunga dar mult mai sigura.
Trecem de saritoare si ne intoarcem in canionul aceluiasi parau. De aici pana in sa nu mai e nici o problema, doar ca inclinatia pantei creste tot mai mult.
Ne intlanim cu Gelu; e deja trecut de ora 1 pm si noi nu suntem nici macar in creasta, de unde am mai avea inca vreo 2 ore bune pana pe varf si apoi sa ne si intoarcem...si ziua e din ce in ce mai scurta.
Ne decidem sa renuntam la varf, asta e! Unii urca pana in sa, macar pentru a vedea valea cealalta...poze...si ne intoarcem.
O pauza scurta, un ceai cald si coboram.
Ca sa nu mai intram din nou pe canionul cu saritoarea. O luam pe traseul normal, adica a-l ursului, sperand ca ori a plecat, ori ca vom gasi o varianta sa-l ocolim. Pana la urma dam intr-un alt canoin unde coboram literalmente schiind pe grohotis, sau cum zic unii: " grohotisharim"!
Intersectam canonul original, unde ne oprim sa mancam si sa ne pregatim de o eventuala intalnire cu respectivul domn grizzly. Coboram fara probleme, ajungem la marginea padurii, unde privind in sus vedem ca "domnul" nu s-a miscat prea departe, e tot in zona si ne "zambeste" la poze.
E ora 4 pm cand ajungem inapoi la masini.
Chiar daca nu am ajuns pe varf, a fost o iesire faina. Am vazut o noua zona si inca nu am sters de pe lista noastra Mist Mountain.
L-am reprogramat insa pentru o zi lunga de vara, cu soare si fara zapada.
Mai multe poze din aceasta tura, pe pagina lui Gelu: http://www.flickr.com/photos/gelloo/sets/72157602595668410/show/
|
