Acest monolit de granit, denumit “Tis-sa-ack”, însemnând a divide or a separa,  constituie o destinaţie binecunoscută în lumea alpiniştilor. Numeroase trasee de dificultate crescută conduc spre platforma de pe vârf. A fost urcat de către căţărători pentru prima dată în 1957. 

Dar până atunci vârful a fost totuşi urcat pe un traseu de hiking. Acesta are o diferenţă de nivel de 1463 m şi o lungime de vreo 13 km. în 1870 vârful a fost declarat inaccesibil, dar 5 ani mai târziu a fost atins de către George Anderson. Există două trasee care urcă din vale spre Little Yosemite Valley. Unul pe John Muir Trail, cel pe care am urcat şi eu, sau pe Mist Trail, cel pe care am coborât. Cel de al doilea este mai umed pentru că se apropie de două cascade impresionante si cu un volum mare de apa: Vernal şi Nevada. Din Little Yosemeite Valle traseul coteşte spre stânga şi ajunge în porţiunea finală ce implică mersul pe o scara cu cabluri de oţel. Această scara este sprijinită de piloni, dar este ancorată în vârf. Pe perioada iernii, piloni sunt scoşi, şi deşi urcarea încă se poate face ţinându-te de cabluri, nu este de loc recomnadată de managemntul parcului. La baza scării există numeroase mănuşi care să-ţi permită o mai bună protejare a mâinilor. Vederea de pe vârf este impresionantă, iar efotul depus merită să ajungi acolo. La întoarcere m-am reîntâlnit cu Dana, care a urcat pe Mist Trail. Seara am încheiat-o la un lacuşor care se află sub peretele Half Dome-ului.

O prezentare în imagini a drumeţiei